Est News

Antibiotice Iași, iepurașul de Paște pentru mai mulți bătrâni defavorizați

În această săptămână, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Fundația “Antibiotice Știință și Suflet” a companiei Antibiotice, continuă tradiția campaniilor sociale desfășurate în cadrul proiectului “Puterea faptei” oferind ajutor consistent persoanelor vârstnice, neajutorate, cu posibilități financiare reduse.

Un număr de 50 de persoane vârstnice, din municipiul Iași și comuna Miroslava, au primit din partea Fundației pachete cu alimente de primă necesitate dar și produse tradiționale de Paște: ouă roșii, cozonac, pască, drob, ulei, făină, orez, legume, fructe, produse de igienă și alte produse alimentare.

De asemenea, în cadrul programului “Respect pentru înaintași”, inițiat în perioada pandemiei (2020), al cărui beneficiari sunt foști angajați ai Antibiotice, actual pensionari cu vârstă înaintată și cu o stare de sănătate precară, Fundația a oferit, cu ocazia sărbătorilor, ajutor pentru 50 de persoane care au lucrat “o viață” în Antibiotice. Această inițiativă reprezintă un gest de mulțumire și recunoștință adresat celor care au contribuit de-a lungul timpului la succesul companiei Antibiotice și au transmis cunoașterea lor generațiilor ce au urmat.

Aceste acțiuni de responsabilitate socială s-au desfășurat cu sprijinul voluntarilor Fundației, angajați ai Antibiotice, care s-au deplasat la domiciliul fiecărei persoane vârstnice incluse în program și au adus bucurie pe chipurile și în casele acestor bătrâni vulnerabili.

Exit mobile version