Est News

Cinci tineri din municipiul Bârlad și comuna Tutova, reținuți pentru trafic de droguri

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui, au documentat activitatea infracţională a 5 tineri, cu vârste între 18 și 23 de ani, din municipiul Bârlad și comuna Tutova, județul Vaslui, bănuiți de trafic de droguri de risc și mare risc, deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

La data de 12 aprilie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu  procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui, au pus în aplicare 12 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiile Bârlad și Iași.

Totodată, au fost puse în executare 10 mandate de aducere, persoanele depistate fiind prezentate la D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui, în vederea audierii.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna septembrie 2021, persoanele bănuite ar fi vândut droguri de risc și mare risc și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, tinerilor din municipiile Bârlad și Iași.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetării, diverse cantități de cocaină, cannabis, cristale ce conțin eutylone, 2.200 de euro,  3.020 de lei, 161 de dolari americani, 100 de franci elvețieni, 20 de lire sterline, 7 terminale mobile, 6 cartele sim, 11 grindere, 4 cântare, cu privire la care există suspiciunea că ar fi fost folosite la desfășurarea activităților infracționale.

Astfel, față de cele 5 persoane bănuite, cu vârste între 18 și 23 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Astăzi, 13 aprilie 2023, acestea vor fi prezentate Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor implicate.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de Unitattea Centrală de Analiză a Informațiilor.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și al jandarmilor din cadrul Inspectoratelor de Jandarmi Județene Vaslui și Iași.

Totodată, la derularea acțiunii a participat o echipă canină (conductor – inspector vamal și un câine antidrog) din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Exit mobile version