Est News

Microbuz semnalat furat de autoritățile din Danemarca, descoperit în vama Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un microbuz marca Mercedes Sprinter, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat.

În data de 17 aprilie 2023, în jurul orei 01.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 40 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Danemarca.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului,  colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Danemarca.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul de la o societate de profil cu suma de 7.500 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 55.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

 

Exit mobile version