Est News

Pericol pe șosele! Polițiștii au prins la volan mai mulți șoferi care au consumat alcool

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

Luni, 1 mai 2023, ora 20:43, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe un drum public din localitatea Stejaru, comuna Pungești, județul Vaslui, au depistat și oprit un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 23 de ani, din comuna Pungești.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Luni, 1 mai 2023, ora 20:57, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 246, în localitatea/comuna Tăcuta, județul Vaslui, au depistat și oprit un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 24 de ani, din comuna Tăcuta.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Ieri, 2 mai 2023, ora 06:32, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Castanilor din municipiul Vaslui, au depistat și oprit un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 33 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Tot ieri, 2 mai 2023, ora 07:45, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui, au depistat și oprit un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un bărbat de 43 de ani, din comuna Cozmești, județul Iași.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

 

Exit mobile version