Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova care intenționa să introducă în țară o armă, ascunsă în autoturismul pe care îl conducea.
În ziua de 07 mai a.c, în jurul orei 23.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani, conducând un autoturism, înmatriculat în România.
Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit ascuns și nedeclarat, în vederea sustragerii de la control, în torpedoul autoturismului, un pistol metalic, marca Walther, cal 10x22T mm și șapte proiectile de cauciuc, aflate în încărcătorul acestuia.
În urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit că arma face parte din categoria armelor de autoapărare, neletală, și că bărbatul este posesor de permis de port armă.
Cu privire la cele descoperite, bărbatul a declarat că a depozitat pistolul în autoturism și că a uitat să verifice autoturismul la plecarea în călătorie.
Arma a fost ridicată în vederea continuării și definitivării cercetărilor. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată.