Est News

„Noapte de poveste la muzeu!”. Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui vă invită la Noaptea Muzeelor 2023

de Dănuț CIOBANU 

Sâmbătă, 13 mai 2023, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui vă invită la „Noaptea Muzeelor 2023”, ediția a XIX-a. Activitățile evenimentului se vor desfășura pe esplanada din fața instituției de cultură și în interiorul muzeului, în intervalul orar 17:00-00:00. Participarea la activitățile organizate în cadrul acestei manifestări este gratuită.

Programul este diversificat și include: vizitarea expoziției de bază, spectacol, expoziții temporare de valoare, concursuri, tombole și premii, târg cu vânzare.

„Vizitatorii care vor păși pragul sălii Multimedia vor aveaparte de o întâlnire regală. „Carol al II-lea al României. Un rege controversat” este expoziția temporară care îl aduce în prim-plan pe primul născut al reginei Maria și al regelui Ferdinand. Vor putea fi admirate câteva dintre piesele de excepție din colecțiile cu Regele Carol al II-lea, aflate în patrimoniul Muzeului Național Peleș, dar și timbre, reviste, cărți poștale militare și alte obiecte care au legătură cu suveranul, din colecția domnului Viorel Bolum, membru al Asociației de Numismatică Română – secția Bârlad”, au precizat reprezentanții Muzeului Județean Vaslui.

Prietenii muzeului vor avea șansa de a descoperi „O istorie a balului cuprinsă în ordinele de dans”, a doua expoziție temporară, care a fost realizată în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. Vor fi expuse ordine de dans, reconstituiri ale costumelor purtate de Sofia și Samuel von Brukenthal, reproduceri ale unor lucrări din colecția de stampe a muzeului din Sibiu și multealte bunuri culturale de excepție.

Expoziția temporară outdoor „Călătorie prinVasluiul interbelic” vă va purta pașii într-o perioadă în care în Vaslui „totul era domol, liniștit, blând și visător, ca în toată Moldova”. Clădiri de poveste, străzi cu farmec aparte, planuri vechi ale orașului și descrieri de epocă, această expoziție, realizată în colaborare cu Serviciul Județean Vaslui al Arhivelor Naționale, reprezintă o memorie a locurilor și un loc de memorie.

Anul acesta, va avea loc și un târg cu vânzare – meșter popular Mircea Tofan, Huși, pe esplanada Muzeului Județean „Ștefancel Mare” Vaslui.

Seara de 13 mai va fi una de vis pentru melomani. Pe lista invitaților care vor urca pe scenă se regăsesc: formația „VÂNT DE VARĂ”, elevii Asociației „DUO ART”, formația „ROTARIA JUNIOR”, trupa „GÂRLEA CVARTET” și Formația „SORIN ZLAT BAND”.

Exit mobile version