Est News

IPJ Vaslui – Campania „Siguranța în școli”. Polițiștii au derulat activități de informare în 79 de unități de învățământ

Săptămâna aceasta, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor județene de ordine publică, au derulat activități de informare și educativ-preventive, în 79 de unități de învățământ din județul Vaslui, în cadrul unei campanii de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar.

Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, este o prioritate pentru Poliția Română, mai ales că siguranţa şcolară constituie una dintre principalele condiţii pentru existenţa unui învăţământ preuniversitar de calitate.

Principalii parteneri implicaţi în acest proces permanent, activ şi în continuă modelare sunt elevii, părinţii, şcolile, poliţia, precum şi alţi parteneri, fiecăruia dintre aceştia revenindu-i un rol specific, cu atribuţii bine determinate, drepturi, îndatoriri şi responsabilităţi în crearea şi îmbunătăţirea condiţiilor specifice de realizare a unui climat optim de siguranţă şcolară.

Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare județene, implementează în această perioadă, la nivel național, o campanie de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar.

În perioada mai – iunie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, desfășoară activități de informare și conștientizare, circumscrise campaniei, în baza Planul Teritorial Comun de Acțiune la nivelul județului Vaslui, aprobat de Instituția Prefectului – Județul Vaslui, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.

Campania urmărește creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar, polițiștii și partenerii campaniei urmând a derula activități atât pentru informarea elevilor pentru conștientizarea consecințelor (fizice, psihologice, juridice etc.) ale faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase cât și pentru dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor și informarea acestora cu privire la importanța, mecanismul și consecințele sesizării / semnalării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.

În perioada 8 – 12 mai 2023, la nivel județean, au fost derulate 151 de activități de prevenire în 79 de unități de învățământ (64 din mediul rural și 15 din mediul urban).

La aceste activități au luat parte 1883 de elevi (1413 în mediul rural și 470 în mediul urban) din cadrul ciclurilor primare, gimnaziale și liceale, fiind prezente și 102 cadre didactice.

Extras din Codul Penal

Articolul 372

Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase

(1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:

  1. a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;
  2. b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;
  3. c) substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

 

 

 

 

 

Exit mobile version