Est News

Trofeul Festivalului concurs „Mai cu FOLK”a fost câștigat de Erika-Elena Nițu din Bicaz

În perioada 13 – 14 mai 2023a avut loc în Parcul Copou din municipiul Vaslui cea de-a IX-a ediție a Festivalului concurs „Mai cu FOLK”.

27 de concurenți la categoria individual și 23 de grupuri au adus pe scenă emoție și talent, în dorința de a convinge auditoriul de calitățile vocale și instrumentale.

Membrii juriului, compus din cei doi invitați speciali ai acestei ediții a festivalului – Emeric Imre și Roje, profesorul Sorin Popoiu, cantautorul Cristi Hîncu și prof. Clitemnestra Geanina Tofan, reprezentant al organizatorului, Primăria municipiului Vaslui, au acordat Trofeul festivalului concurentei Erika-Elena NIȚU de 11 ani, din Bicaz, județul Neamț, îndrumată de profesorul Ionuț Stoian.

Premiul special Ion Chiriac a fost câștigat anul acesta de VIOLEȚ David, 13 ani, din Bârlad, instruit de profesorul Constantin Corneliu Pleșu. Emeric Imre și Roje le-au înmânat premiile celor două voci tinere și le-au transmis felicitări.

La îndividual, premiile întâi la cele trei categorii de vârstă au fost adjudecate de Andronache Alma Lorena, din Ploiești (categoria Sub 12 ani), Mastacan Luca, din Bârlad (categoria 13-15 ani) și Pașa Liviu, din Ialoveni, Republica Moldova (categoria 16-20 de ani), iar la Grup s-au remarcat Grupul Fărâmă de stea, din Tg. Neamț, prof. Gheorghe Onu (categoria Sub 12 ani), Duetul Elaris (categoria 13-15 ani) și Grupul folk Cristal (categoria 16-20 ani), ambele din Bârlad, pregătite de prof. Constantin Corneliu Pleșu. Suplimentar premiilor acordate pentru locurile II și III, au fost premiate și creațiile proprii, deloc puține, ale concurenților.

Orașele Ialoveni și Ungheni din Republica Moldova, Ploiești, Bistrița-Năsăud, Târgu Neamț, București, Ilfov, Bicaz, Tecuci, Bârlad au trimis reprezentanți de nădejde care s-au alăturat folkiștilor din municipiul Vaslui și au creat, timp de 2 zile, un univers muzical de o frumusețe aparte.

„Premiile oferite de organizatori au constat în diplome, trofee și bani. Ecourile Festivalului încă nu s-au stins, dar gândul nostru se îndreaptă de pe acum spre ediția din 2024, la care ne dorim o participare și mai numeroasă!”, a spus Geanina Tofan, purtător de cuvânt al Primăriei Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version