LocalSocial

Regal de culoare și parfum! În perioada 19-21 mai, în Centrul Civic din municipiul Vaslui va avea loc Serbarea Florilor

În perioada 19-21 mai, Primăria municipiului Vaslui organizează în Centrul Civic cea de-a VII-a ediție a evenimentului Serbarea Florilor, la care participă 39 de producători și 7 instituții publice din țară (Universitatea de Științe ale Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, primăriile din Iași, Ploiești, Bârlad și Huși, Direcția Silvică Vaslui, Goscom Vaslui).

Vineri, 19 mai, de la ora 10.00, producătorii de materiale dendrofloricole vor oferi spre vânzare bulbi, flori în ghivece și o varietate generoasă de plante, iar instituțiile publice expozante în foaierul Casei de Cultură ne vor încânta simțurile cu modalități inedite de aranjare a florilor.

Tot vineri, 19 mai, de la ora 10.00 la Centrul Cultural Alexandra Nechita va avea loc Conferința tinerilor, eveniment marcant la care, în urma dezbaterilor, se va emite rezoluția tinerilor reprezentați în Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret (CCPT) pentru realizarea Strategiei pentru tineret a municipiului Vaslui.

„Sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 20.00 Centrul civic va atrage vizitatori prin culoarea și parfumul Serbării florilor, iar de la ora 09.00 Centrul Cultural Alexandra Nechita va reverbera de acordurile muzicale din Concursul județean de interpretare pianistică PIANO FORTE, ediția I. Alături de Primăria și Consiliul Local Vaslui, între organizatori se numără și Asociația Duo Art Parfeni&Trufia și Școala Gimnazială Vasile Alecsandri Vaslui”, a spus Geanina Tofan, purtător de cuvânt al Primăriei Vaslui.

Duminică, Serbarea florilor din Centrul Civic se va încheia la orele 13.00, însă vasluienii sunt așteptați în Parcul Copou unde, începând cu ora 17.00 Rapsodia Vasluiului va susține spectacolul folcloric Flori de mai și voie bună, dedicat sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena.

(Dănuț CIOBANU)

         

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button