Est News

Participare la Forumul Regional „Moldova – Priorități Investiționale în 2023”

Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, a participat la Forumul Regional „Moldova – Priorități Investiționale în 2023” de la Iași.

Acesta a precizat că investițiile în apă și canalizare ar trebui să reprezinte o prioritate pentru regiunea Moldovei, iar autoritățile trebuie să fie atente la lipsa acută a constructorilor, care nu pot acoperi volumul mare de investiții ce vor fi implementate în anii următori.

„Avem niște probleme extrem de complicate de rezolvat acum, în raport cu exigențele unei vieți moderne cu cele ale cetățenilor. Nu avem rețele de apă și canalizare în toate localitățile. După părerea mea, aceasta trebuie să fie o prioritate enormă. Am luat de bună afirmația că avem foarte mulți bani, însă vreau să văd, atunci când ne vom reîntâlni peste vreo 4-5 ani, cum anume s-au transformat acești bani în satisfacerea exigențelor de care vă vorbeam. Planificăm, dar într-un mod haotic, pentru că legăturile între noi la nivel regional sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. Avem o problemă și cu capacitatea noastră de a executa lucrările. Această problemă se va menține în continuare, fiindcă există un volum mare de investiții și proiecte pe diverse linii de finanțare, iar cei care urmează să execute aceste lucrări sunt cam aceiași, iar capacitatea lor nu s-a schimbat substanțial”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Prima ediție a Forumului Regional de la Iași a fost dedicat companiilor private, instituțiilor publice și organizațiilor non-guvernamentale interesate în cunoașterea oportunităților curente privind accesarea finanțărilor europene și guvernamentale cu scopul obținerii de resurse financiare, suport tehnic și acces la rețele extinse de parteneri și contacte de afaceri, care vă pot ajuta în îmbunătățirea capacităților și implementarea proiectelor proprii.

 

Exit mobile version