Est News

Două cazuri de contrabandă trase la indigo

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, ascunse în roțile a două autocisterne, peste 4.000 de pachete de țigări de contrabandă ce urmau a fi comercializate pe piața neagră din România.

În ziua de 23 mai a.c, în jurul orei 18.45, la diferență de aproximativ 5 minute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cu două autocamioane-cisternă, înmatriculate în Republica Moldova, doi bărbați cu cetățenie română și Republica Moldova,  în vârstă de 42, respectiv 43 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijloacelor de transport şi persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în roțile punții a treia ale autocisternelor, cantitatea totală de 84.680 de ţigarete (4.234 de pachete), diferite mărci, cu timbre de acciză Republica Moldova.

Cu privire la cele constatate, cei doi bărbați au declarat că țigările le aparțin și că intenționau să le introducă ilegal în țară, urmând să fie comercializate pe piața neagră.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii tuturor bunurilor accizabile descoperite,  în valoare totală de 63.510 de lei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în ambele cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate şi a împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele.

 

Exit mobile version