Est News

Autoutilitară cu I.T.P. fals, depistată de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unei bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autovehiculul pe care îl conducea.

În data de 28 mai a.c., în jurul orei 22.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani, care conducea o autoutilitară, înmatriculată în România.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor, s-a constatat că autoutilitara figurează cu ultima inspecție tehnică periodică expirată la data de 14.02.2023 și cu mențiunea înmatriculare suspendată.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezii efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentată la control pentru autovehiculul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de fomă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

 

Exit mobile version