Est News

Un bărbat din comuna Dumești a fost reținut de polițiști, după ce și-a amenințat soția cu moartea

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, din cadrul Poliției Orașului Negrești, au reținut un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Dumești, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de amenințarea și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

La data de 29 mai 2023, ora 17.00, Poliția Orașului Negrești a fost sesizată, prin plângere, de către o femeie în vârstă de 43 de ani din comuna Dumești, cu privire la faptul că, în ziua anterioară, 28 mai 2023, ar fi fost amenințată cu moartea de către soțul acesteia.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au stabilit că, la data de 20 aprilie 2023, Judecătoria Vaslui a emis un ordin de protecție, pe o perioadă de 6 luni, împotriva bărbatului, acestuia fiindu-i stabilită obligația de a păstra o distanță de 100 de metri față de soție și față de locuința acesteia.

Cercetările au evidențiat și că la ora 15.00, pe fondul consumului de alcool și al unei stări conflictuale anterioare, bărbatul cercetat ar încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție și s-ar fi deplasat la un local public unde se afla persoana vătămată. Ulterior, pe fondul unor discuții în contradictoriu, acesta ar fi amenințat-o cu moartea pe femeia de 43 de ani.

La data de 30 mai 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.

In data de 30 mai 2023, bărbatul cercetat a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

 

Exit mobile version