Est News

Bărbați reținuți de către polițiștii vasluieni pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii vasluieni au reținut două persoane și efectuează cercetări față de acestea, după ce au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Miclești, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

La data de 1 iunie 2023, ora 14.25, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în serviciu de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier pe drumul comunal DC 12, în localitatea Chircești, comuna Miclești, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 44 de ani, din Miclești.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că bărbatul deține permis de conducere, dar are dreptul de a conduce vehicule suspendat. Acesta fusese depistat la data de 18 martie 2023, în localitatea Chircești, conducând un autoturism pe drumurile publice în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 6 iunie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.

Astăzi, 7 iunie 2023, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Văleni, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 2 iunie 2023, ora 08.35, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în serviciu de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier pe drumul comunal DC 3A, în comuna Văleni, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 50 de ani, din Văleni.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 6 iunie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.

Astăzi, 7 iunie 2023, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului.

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!

Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

 

Exit mobile version