Est News

Urmărire ca în filme pe mai multe drumuri comunale! Șoferul conducea o mașină înmatriculată în Marea Britanie

Polițiștii vasluieni au reținut două persoane și efectuează cercetări față de acestea, după ce au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

Polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au reținut un bărbat de 44 de ani, din municipiul Vaslui, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

La data de 20 iunie 2023, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la un autoturism, înmatriculat în străinătate (Marea Britanie), care se deplasează, haotic, pe drumul național DN 24, din direcția Iași spre Vaslui.

Un echipaj de poliție rutieră, deplasat în temeiul sesizării, l-a reperat pe raza localității/comunei Solești, județul Vaslui, și, întrucât acesta nu a oprit la semnalele regulamentare de oprire ale polițiștilor, a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe drumuri comunale și agricole. La limita cu comuna Dănești, din cauza carosabilului impracticabil de pe un drum de exploatare agricolă, urmărirea nu a mai putut fi continuată.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului sus-menționat, un bărbat de 44 de ani, din Vaslui, care locuiește fără forme legale în comuna Ferești, județul Vaslui, și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Acesta a încercat să se sustragă urmăririi penale dar la data de 27 iunie 2023 a fost depistat și condus la audieri. În baza probatoriului administrat, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui l-au reținut pe o perioadă de 24 ore.

Mâine, 28 iunie 2023, urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului.

Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Tătărăni, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

La data de 8 iunie 2023, ora 18.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși, aflați în serviciu de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier, pe strada 1 Decembrie din municipiul Huși, au depistat un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 24 de ani, din comuna Tătărăni.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

Ulterior, la data de 25 iunie 2023, ora 03.55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși, aflați în serviciu de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier, pe Șoseaua Huși-Stănilești, în municipiul Huși, au depistat același autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către același tânăr de 24 de ani, din comuna Tătărăni.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

Totodată, întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Huși pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Astăzi, 27 iunie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Huși l-au reținut pe tânăr, pe o perioadă de 24 ore. Acesta a fost prezentat Judecătoriei Huși, instanța dispunând arestarea sa preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri Biroului Rutier Huși, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a tânărului.

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!

Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

 

Exit mobile version