de Dănuț CIOBANU
Societatea de transport local continuă să fie un subiect amplu dezbătut în ședintețe Consiliului Local Vaslui. În ultima ședință ordinară, după ce s-au acuzat reciproc de neregulile de la Transurb Vaslui, proiectul care cuprindea indicatorii de performanță a fost retras de pe ordinea de zi. Reprezentanții majorității au susțiut că la Transurb nu se vor repeta „performanțele catastrofale din ultimii ani”.
Majoritatea din Consiliul Local (CL) Vaslui a reptras de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind stabilirea indicatorilor de performanță selectați pentru măsurarea performanței SC Transurb și a administratorilor acesteia.
Proiectul cuprindea indicatorii de performanță pentru monitorizarea performanței societății și indicatorii cheie de performanță pentru acordarea componentei variabile a remunerației pentru administratorii societății.
„Nu putem lăsa Transurbul atâtea luni fără conducere. Nu se poate lăsa. Avem proiecte în derulare cu fonduri europene care la un moment dat vor intra în linie dreaptă. Ce hotărâri să ia o conducere, dacă știe că azi e și mâine nu e. Nu mă interesează această conducere. Trebuie conducere stabilă cât mai repede”, a spus Valentin Dragomir, consilier PNL.
La acuzațiile opoziției privind neregulile de la societatea de transport local, viceprimarul municipiului Vaslui, Cătălin Mândru, a spus că societatea care deservește transportul public are o conducere legală.
„Cu toții vedem cum funcționează transportul public. Sunt discuții interminabile. Vă asigur că această societate va funcționa în continuare și va deserve cetățenii, oricât ne-am lupta noi aici că să câștigăm imagine politică”, a spus viceprimarul.
Consilierii au continuat să se acuze reciproc, în timp ce reprezentanții majorității au precizat că la Transurb nu se vor repeta „performanțele catastrofale din ultimii ani”. La finalul dezbaterilor, proiectul de hotărâre a fost reptras de pe ordinea de zi pentru a fi îmbunătîțit.