de Dănuț CIOBANU
Fără competiție pe piața muncii și oferte generoase din punct de vedere financiar, angajările în județul Vaslui se fac extrem de greu. Dacă luăm în calcul și concurența neloială pe care aparatul bugetar o face sectorului privat pe segmentul salarial, este de înțeles de ce foarte mulți vasluieni aleg să plece în străinătate sau în zonele bogate ale României. Din nefericire, numărul șomerilor de la nivel local este în creștere.
La sfârşitul lunii aprilie 2023, în judeţul Vaslui activau un număr de 57.840 salariaţi. Dacă facem o comparație cu luna aprilie 2022, când erau înregistrați pe piață 56.938 de salariaţi, s-a înregistrat o creștere de numai 1,6%.
Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Vaslui, câştigul salarial mediu brut a fost în luna aprilie de 5.587 lei. Peste medie s-a câştigat în servicii (60.77 lei) iar sub medie s-au situat câştigurile din agricultură, silvicultură şi pescuit cu 5.127 lei, precum și cele din industrie plus construcții cu 4.753 lei.
În aceeași lună, câştigul salarial mediu net a fost de 3.556 lei. Peste medie s-a câştigat în agricultură, silvicultură şi pescuit (3.540 lei) şi în servicii cu 3.658 lei, iar sub medie s-au situat câştigurile din industrie plus construcţii cu 3.368 lei.
De altfel, perspectivele de dezvoltare a economiei vasluiene pentru anii următori sunt extrem de modeste. Potrivit prognozelor oficiale, județul Vaslui va avea la sfârșitul acestui an cel mai mic PIB din Regiunea Nord-Est.
Vasile Popa, expert în cadrul Camerei Auditorilor Financiari, a spus că pentru relansarea mediul economic din județul Vaslui este nevoie de locuri de muncă și competiție pe piața muncii, ceea ce înseamnă salarii mai mari pentru angajații din privat. În acest fel se vor putea colecta mai multe venituri pentru bugetele locale și centrale.
„Autoritățile locale trebuie să stimuleze mai mult mediul de afaceri. Trebuie ca autoritățile vasluiene să stabilească punți de legătură importante cu orașe din vestul Europei. E un început foarte bun că avem aceste punți de legătură cu Republica Moldova în unele domenii, dar este insuficient”, a spus Vasile Popa.
Din nefericire, numărul șomerilor din județul Vaslui este în creștere. În primele luni ale acestui an, la nivel național, în topul şomajului se situează judeţele Teleorman și Vaslui.
La sfârșitul lunii martie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui erau înregistrați 8.988 șomeri (din care 3.707 femei), rata șomajului fiind de 8.48.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 8.30 în această lună acest indicator a înregistrat o creștere cu 0.18 pp.
Din totalul de 8.988 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Vaslui, 753 erau beneficiari de indemniziţie de şomaj, iar 8.235 erau șomeri neindemnizați.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 3.062 persoane foarte greu ocupabile, 4.687 greu ocupabile, 1.141 mediu ocupabile, iar 98 sunt persoane ușor ocupabile.