Est News

Un tânăr din Negrești a încălcat ordinul de protecție și a pătruns fără drept în locuința fostei concubine

Polițiștii Compartimentului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Orașului Negrești, au reținut un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din orașul Negrești, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

La data de 5 iulie 2023, ora 18.05, Poliția Orașului Negrești a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, în vârstă de 23 de ani, din Negrești, cu privire la faptul că, în aceeași zi, fostul său concubin ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordin de protecție împotriva sa, pătrunzând fără drept în locuința persoanei vătămate din Negrești.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Compartimentului Investigații Criminale Negrești au stabilit că, la data de 12 mai 2023, Judecătoria Vaslui a emis împotriva bărbatului de 25 de ani un ordin de protecție, pe o perioadă de 6 luni, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de fosta concubină și față de locuința acesteia.

Cercetările au evidențiat și faptul că, acesta ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, atât la data sesizării, 5 iulie 2023, dar și la data de 2 iulie 2023.

Astăzi, 6 iulie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Compartimentului Investigații Criminale Negrești l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Investigații Criminale Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

 

 

 

Exit mobile version