Est News

Cinci pompieri vasluieni au plecat în misiune în Grecia

România a trimis un nou modul de intervenție pentru stingerea incendiilor din Republica Elenă. Alți 50 de pompieri români au plecat în Republica Elenă, pentru a ajuta la stingerea incendiilor devastatoare care distrug  tot ceea ce întâlnesc în cale.

În această dificilă misiune internațională, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al judeţului Vaslui este reprezentat de cinci pompieri experimentați din cadrul Detașamentului Bârlad.

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pentru a aproba suplimentarea modulului de intervenție specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Republica Elenă.

Astfel, au plecat spre Grecia încă 50 de specialiști din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unităților subordonate. Deplasarea pompierilor salvatori se realizează pe cale terestră împreună cu  patru autospeciale de stins incendii de pădure, trei cisterne de 10.000 litri, un autoturism 4×4 (ISUZU D-MAX) și o tabără mobilă pentru cazare.

Hotărârea a fost aprobată de CNSU având în vedere monitorizarea atentă a situației generate de incendiile de vegetație din Republica Elenă și solicitarea de asistență internațională a autorităților din Grecia prin Mecanismul European de Protecție Civilă, precum și cu informarea prealabilă a președintelui României, Klaus Werner Iohannis.

Misiunea externă de sprijin se realizează prin Mecanismul European de Protecție Civilă al Uniunii Europene, unde Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională. Între cei 50 de pompieri care se deplasează spre Republica Elenă se află și cinci colegi din cadrul Detașamentului Bârlad.

Până la acest moment, pe teritoriul elen, un contingent format din 80 de pompieri salvatori sunt deja prepozitionați în zona afectată de incendii de pădure și desfășoară misiuni specifice de limitare a răspândirii acestora.

 

Exit mobile version