Est News

Începe Festivalul „Hora din Străbuni”! Abonamentele sunt epuizate. Vor fi spectacole în toate orașele județului Vaslui

de Dănuț CIOBANU 

În perioada 2-6 august 2023 va avea loc cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Hora din Străbuni”. La eveniemnt sunt invitate grupuri artistice din nouă țări, cum ar fi Columbia, Mexic, Irak, Coreea de Sud etc. Cele 500 de abonamente au fost epuizate și mai sunt la vânzare doar bilete. Din județul Vaslui vor participa la festival 500 de dansatori.

În perioada 2-6 august 2023 va avea loc cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Hora din Străbuni”. Organizatorii manifestării sunt Consiliul Județean (CJ) Vaslui, Primăria și Consiliul Local Vaslui, Centrul Cultural Județean Vaslui.

Spectacolele se vor desfășura la Teatrul de Vară sau Sala Polivalentă (în caz de vreme nefavorabilă) pentru perioada 2-5 august și în Centrul Civic, pentru seara de gală, pe 6 august.

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, organizatorii au prezentat ultimele informații legate de ferstival.

„Festivalul reunește un număr important de formații artistice din țară și străinătate. Este un eveniment tradițional, de anvergură, la care participă un număr mare de cetățeni. La spectacole vin formații artistice de foarte bună calitate. Sute de oameni din județul Vaslui au fost activați la acest eveniment. Îi invităm pe toți vasluienii să participe la manifestările din cadrul acestui festival. Invităm la spectacole și pe cei din județele limitrofe”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

La rândul lui, Vasile Pavăl, primarul municpiului Vaslui, a spus că festivalul se va desfășura în principal în municipiul reședință de județ, dar spectacolele vor avea anvergura corespunzătoare și în celelalte centre urbane din județul Vaslui.

„Fiind gazdă, orașul se pregătește de sărbătoare. Vom fi vizitați de foarte mulți oameni. Orașul va fi pregătit, noi suntem foarte atenți și facem acest lucru în permanență. Am cerut echipei care se ocupă de festival ca să fim ospitalieri, cu bun simț, iar cei cu care venim în contact să aibă un sprijin”, a spus Vasile Pavăl.

Programul cuprinde reprezentații ale ansamblurilor din România (Vaslui, Bistrița, București), respectiv Cipru, Turcia, Grecia, Serbia, Georgia, Coreea de Sud, Columbia, Irak și Mexic.

De asemenea, vor fi seri cu demonstrații de dans și ateliere în Parcul Copou, Piața Independenței și Stația CFR Vaslui.

Județul Vaslui va alinia la eveniment peste 20 de grupuri de dansatori. În cadrul paradei de deschidere vor oferi un moment de virtuozitate coregrafică pusă la punct de coregrafii Virginel Solomon și Gheorghe Ilașcu.

Exit mobile version