de Dănuț CIOBANU
Consiliul Local Vaslui a respins regulamentul privind organizarea și desfășurarea licitațiilor pentru închirierea de spații comerciale în noul bazar. Pentru proiect au votat patru aleși locali și au fost înregistrate 19 abțineri. Comercianții au susținut în continuare că doar prin relocare nu își vor pierde afacerile. Cei peste 80 de comercianți împreună cu familiile lor sunt în jur de 300 de persoane.
Valentin Dragomir, consilier PNL, a spus că noul bazar a fost făcut să mutăm comercianții din vechiul bazar în noul bazar. Practic, la inițierea investiției, aceasta a fost argumentul principal.
„Eu personal sunt de acord cu relocarea comercianților. S-a venit și s-a spus că nu e legal. Suntem deja în august și până vor începe licitațiile nu știm unde se va ajunge. Tot ce am propus nu a fost acceptat”, a spus Valentin Dragomir.
Reprezentanții consilierilor PSD au susținut la rândul lor că sunt de acord cu relocarea comercianților, iar în două săptămâni vor veni cu un proiect de hotărâre în acest sens.
La fel ca și la ședințele ordinare anterioare ale CL Vaslui, a luat cuvântul și un reprezentant al comercianților din actualul bazar.
„Noi nu vrem decât relocarea. Oricare formă nu ne ajută. Dacă vor veni mulți la licitație nu vom avea nicio siguranță că vom prinde un loc. Cu tot cu familii este vorba de 300 de persoane. Dacă va fi relocare nu va închide nimeni afacerea. Peste tot se promovează locurile de muncă, iar la noi să se închidă locurile de muncă. Vrem relocare, pentru că restul sunt chestii politice care nu ne ajută la nimic. Pe noi la vârsta de 50 de ani nu ne angajează nimeni. Aici e o chestine umanitară, vor rămâne oameni pe drumuri. Nu vrem să fim asistați social”, a spus reprezentantul comercianților.
Ansamblul propus are două funcțiuni de bază: bazarul cu o suprafață de 11.454 metri pătrați (mp) și Târgul Auto cu 7.825 mp. Zona bazar cuprinde cinci hale cu spații de circulație tip culoar, o hală pentru tarabe, 56 tarabe, 4 hale pentru magazine, 64 celule magazin (23,50 mp), 7 celule magazin (18,70 mp), 8 celule magazin (9,00 mp), 4 magazine alimentare (40 mp), Pavilion administrativ, parcare cu 104 locuri pentru clienți. Zona Târgului Auto cuprinde o parcare cu 92 locuri pentru mașini mici și 18 locuri pentru mașini mari și spălătorie auto.