de Dănuț CIOBANU
O delegație de 35 de membri de sindicat de la DGASPC Vaslui a participat la mitingul din Piaţa Victoriei din Bucureşti. Protestatarii au depus un memoriu la Guvernul României și așteaptă să înceapă negocierea pe legea salarizării. Sindicaliștii resping cu fermitate prevederile ordonanței austerității, care va conduce la disponibilizări și diminuări de salarii în domeniul asistenței sociale.
Membrii Sindicatului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui au participat la mitingul organizat de Federaţia Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală „COLUMNA” în Piaţa Victoriei din Bucureşti
Motivele organizării protestului vizează efectele devastatoare ale proiectului de ordonanţă de urgenţă ce se află actualmente pe masa Guvernului.
Mai exact, în sistemul de asistenţă socială sunt peste 12.000 de posturi vacante care nu au fost ocupate din cauza salariilor neatractive oferite de sistem şi din vina Guvernului, care a blocat aceste angajări prin ordonanţă de urgenţă. Toate controalele efectuate din ultima perioadă au trasat ca măsură urgentă, angajare de personal.
Potrivit sindicaliștilor, măsurile de austeritate anunţate de Guvern vor duce la disponibilizări masive, iar venitul net se va diminua. De asemenea, în această perioadă sunt consultări pe legea salarizării, şi chiar dacă salariul de bază nu se va diminua, în realitate banii care se vor primi în mână riscă să fie mai puţini pentru toate categoriile de personal din asistenţă socială.
„Așteptăm un răspuns de la Guvernul României pentru începerea negocierile pe Legea nr. 153 privind salarizarea. La noi sunt posturi multe care nu sunt ocupate și avem nevoie de ele. Nu s-au putut acoperi cu personal aceste posturi, din cauză că s-au interzis angajările prin ordonanță. În acest fel, se dublează norma de lucru pentru actualii angajați pe bani puțini. Prin adoptarea acestei ordonanțe pentru reducerea cheltuielilor bugetare vom fi puși în fața faptului împlinit”, a spus Gică Crețu, liderul Sindicatului DGASPC Vaslui.
Protestul din Piaţa Victoriei a fost unul de prevenţie, scopul fiind acela de a determina Guvernul să nu ia măsuri care ar putea afecta sistemul, a explicat, marţi, pentru AGERPRES, secretarul general al Federaţiei Columna, Lucian Ciprian Puiu.
„Ne-am făcut datoria. Am înaintat acel memoriu către Guvern. A fost, spunem noi, din punct de vedere al participării un eveniment extrem de reuşit, în ciuda vremii caniculare. Ne vom continua demersurile pe canalele oficiale astfel încât să oprim Guvernul să ia măsurile amintite. Noi încă din primăvară avem deja strânse mii de semnături pentru declasarea grevei generale împotriva politicilor economice şi sociale ale Guvernului. Acum, grevă pentru un act normativ care nu a fost încă aprobat sau intrat în vigoare nu se poate face. Acţiunea de azi a fost una de prevenţie, să încercăm să convingem Guvernul să nu ia acele măsuri. Dacă le va lua şi când le va lua după aceea urmează să avem o discuţie cu colegii noştri, să avem consultări la nivelul sindicatelor, să ne continuăm acţiunea. Vor mai fi mitinguri şi nu excludem nici varianta unei greve generale în sistem pentru că nu o să avem cu cine să mai lucrăm”, a declarat Lucian Ciprian Puiu.