În județul Vaslui, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat în trimestrul I din anul 2023 a fost de 80.386 persoane. Pensia medie lunară a pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul I 2023 de 1.632 lei, în creştere cu 12,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent (1.448 lei).
De altfel, viața pensionarilor din județul Vaslui este tot mai grea. Majoritatea bătrânilor încasează pensii de până la 1.400 de lei, sume care în actualul context economic sunt total insuficiente. Produsele din carne au ajuns un lux pentru bătrâni, iar pentru achziționarea medicamentelor aceștia trebuie să facă adevărate eforturi financiare. Oamenii se plâng și sunt îngrijorați pentru ziua de mâine.
La nivel național, mai sunt doar două județe care au pensii mai mici decât județul Vaslui: Giurgiu – 1.602 lei și Vrancea – 1.601 lei.
„Este foarte greu cu prețurile actuale. Prețurile la produsele din carne au sărit la cer. Fiecare se plânge. Eu cu soția am cumpărat medicamente și am dat 400 de lei. Medicamentele sunt scumpe și nu se găsesc. Oamenii sunt supărați, dar nu au ce face. Toți se plâng!”, a spus Gheorghe Iacob, președintele Comitetului Județean al Persoanelor Vârstnice Vaslui.
La finalul anului trecut, un grup de pensionari a pichetat Prefectura Vaslui. Bătrânii au cerut indexarea pensiilor și onorarea promisiunilor făcute de guvernanți, în contextul valului de scumpiri la utilități și la produsele alimentare.
„Să crească nivelul de trai al pensionarilor că este un dezastru. Toate s-au scumpit și nu ai cum să faci față. Pentru a trăi bine, pensia ar trebui să fie de 2.500 de lei”, spuneau reprezentanții pensionarilor.
(Dănuț CIOBANU)