Est News

Centru social de 120.000 de euro, deschis în satul Valea Mare

În satul Valea Mare a fost inaugurat un centru social care deservește populația din localitate. Comuna Ivănești are în componență 17 sate, iar satul Valea Mare are o populație de 360 de locuitori.

Vasile Novac, primarul comunei Ivănești, a spus că finanțarea investiției a fost asigurată din fonduri europene nerambursabile, iar partea de cofinanțare a proiectului a fost acoperită din bugetul local. Proiectul a fost derulat prin Grupul de Acțiune Locală „Valea Racovei” și a avut o valoare de 120.000 de euro.

„Ne bucurăm că am finalizat acest centru social. În acest centru vom desfășura diferite activități de prevenire și informare, sesiuni de informare în domeniul sănătății, astfel încât să putem veni în sprijinul locuitorilor din Valea Mare. Vom avea în acesată locație întâlniri cu cetățenii care au probleme sociale, de sănătate și nu numai, vor avea loc întâlniri cu specialiști, diferiți invitați etc. Cu toate serviciile pe care le aducem dorim să facem viața un pic mai bună cetățenilor comunei noastre”, a spus Vasile Novac.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

Exit mobile version