Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui, a prezidat ședința lunară a Colegiului Prefectural, unde s-a discutat și analizat mai multe probleme.
În primul rând, am analizat rezultatele controalelor tematice realizate de Serviciul de control în sănătate publică, raport prezentat de către Direcția de Sănătate Publică Vaslui. Această evaluare a vizat respectarea prevederilor legale în domeniul sănătății publice. Suntem constanți în eforturile noastre de a asigura un mediu sănătos și sigur pentru toți cetățenii, iar aceste controale periodice ne ajută să identificăm eventualele deficiențe și să luăm măsurile necesare pentru remedierea lor.
Pe ordinea de zi am avut și o informare privind situația studiilor pedologice și agrochimice necesare pentru realizarea și reactualizarea sistemului național și județean de monitorizare sol-teren pentru agricultură din județul Vaslui.
„La finalul ședinței, am solicitat Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului pentru Situații de Urgență un raport detaliat privind situația din școlile din județul Vaslui la data de 11 septembrie. Siguranța și sănătatea copiilor sunt prioritare și de accea este important să fim bine informați și să luăm măsuri adecvate pentru protejarea lor. Am recomandat, de asemenea, instituțiilor competente prioritizarea eliberării autorizațiilor de funcționare pentru unitățile de învățământ, astfel încât activitățile să se desfășoare în cele mai bune condiții. Vă asigur că, în calitate de prefect, voi continua să acord o atenție deosebită acestor aspecte”, a spus Daniel Onofrei.