AdministratieLocal

Degradare profundă! Devizul lucrărilor de la statuia lui Ștefan cel Mare crește la 10 milioane de lei

Consiliul Județean Vaslui a semnat în data de 30 iunie 2021 contractul de finanțare pentru proiectul „Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, în cadrul Programului Operațional Comun România- Republica Moldova 2014-2020. Unul din obiectivele investiției vizează reabilitarea „Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare”, Băcăoani, județul Vaslui.

Implementarea proiectului se realizează pe o perioadă de 30 luni, începând cu data de 1 iulie 2021, respectiv până la data de 31 decembrie 2023. În prezent, ca urmare a progresului lucrărilor, a constatărilor din teren și a altor fenomene petrecute în timpul execuției, a apărut din nou necesitatea de suplimentare a valorii contractului de lucrări încheiat cu executantul.

Valoarea inițială a contractului de lucrări a fost de 5.877.264 de lei. După ajustările financiare ulterioare, rezultă o valoare actualizată a obiectivului de investiție de 9.957.487  lei.

Făcându-se o analiză a tuturor modificărilor din cadrul proiectului, începând de la  ordinul de începere și până în prezent, vizând în mod special acele lucrări care nu au putut fi prevăzute la momentul proiectării, se constată următoarele aspecte:

„La obiectul statuie ecvestră, în urma începerii lucrărilor de execuție și în baza degradărilor constatate în timpul lucrului după desfacerea finisajelor, s-au emis dispoziții de șantier în vederea aplicării măsurilor de reabilitare la toate elementele degradate: extinderea reaparațiilor la toată suprafața soclului, extinderea reparațiilor la toate suprafețele de beton ale chesoanelor de fundare. Golurile de acces în interiorul chesoanelor erau betonate/sigilate fiind regăsite în urma decopertării finisajelor pardoselii existente”, se arată în referatul la proiectul de hotărâre.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button