LocalSocial

Proiecție de filme la Teatrul de Vară din municipiul Vaslui

Primăria Vaslui vă invită la sfârșitul acestei săptămâni la o proiecție de filme în aer liber. Astfel, vineri, 13 octombrie 2023, de la ora 19.45, la Teatrul de Vară va rula „Avatar: The Way of Water”, un film SF epic care a avut premiera internațională la sfârșitul anului trecut și care an acest an a câștigat un premiu Oscar, având și alte trei nominalizări, produs și realizat de cunoscutul James Cameron. Din distribuție fac parte Kate Winslet, Sigourney Weaver, Michelle Yeoh, Zoe Saldana, Sam Worthington și Stephen Lang.

În a doua seară, sâmbătă, tot de la ora 19.45, va rula „Death on the Nile”, o adaptare după Aghata Cristie, film produs în 2022 și regizat de Keneth Branagh, care joacă și rolul cunoscutului detectiv Hercule Poirot, și având în distribuție actori precum Armie Hammer, Gal Gadot, Annette Bening sau Tom Bateman.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile. „În caz de vreme nefavorabilă, proiecțiile se vor anula”, precizează organizatorii.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button