Est News

Bărbat din Negrești, reținut de polițiști! Agresorul a lovit un alt bărbat cu pumnii în zona capului

Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Negrești au reținut un bărbat, în vârstă 29 de ani, din orașul Negrești, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Negrești au probat activitatea infracțională a unui bărbat, din Negrești, bănuit că ar fi agresat un alt bărbat, în zona străzii 13 Septembrie, din aceeași localitate.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Negrești au stabilit că, la data de 12/13 octombrie 2023, ora 23.00, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul cercetat ar fi agresat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Negrești, lovindu-l cu pumnii în zona capului.

Conform raportului preliminar de expertiză emis de medicii legiști, în urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni ce necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

La data de 13 octombrie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii din Negrești au luat față de bărbatul de 29 de ani măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului.

 

 

Exit mobile version