Est News

Fără lift la secția de oncologie din Pavilionul TBC! Soluția salvatoare pentru bolnavi este relocarea secției

de Dănuț CIOBANU 

Construcția unui lift exterior pentru acces în secția de oncologie a SJU Vaslui din Pavilionul TBC este încă așteptată de pacienți. În prezent, bolnavii aflați în cărucioare sunt târâți de alte persoane până la ușa medicului. Conducerea CJ Vaslui susține că cea mai bună soluție este ca secția de oncologie să fie relocată în altă parte.

Transportul bolnavilor în cadrul secției de oncologie de la Pavilionul TBC din cadrul Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui continuă să fie o problemă nerezolvată.

Gheorghe Viziteu, consilier PNL, a spus că oamenii se plâng că nu este un lift la secția de oncologie, iar bolnavii aflați în cărucioare sunt târâți de alte persoane până la ușa medicului.

„Și medicii sunt nemulțumiți de lipsa unui lift. Noi am aprobat construcția unei scări. Dacă puteți să faceți ceva să ușurați durerea acelor bolnavi. Vă rugăm să rezolvați această problemă”, a spus consilierul.

Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că o soluție pentru rezolvarea acestei problema este ca secția de oncologie să fie în altă parte, să nu se mai ridice etajul.

„ Pentru construcția unui lift exterior știu că este un proiect. Poate putem să relocăm această secție, e mai bine. Este o clădire de patrimoniu și este mai greu cu avizarea. Să fie relocată secția în altă parte”, a spus Trifan.

În prezent, secția funcționează la etajul Pavilionului TBC, clădire care este situată în preajma SJU Vaslui.

În ultimii ani, CJ Vaslui a investit sume de bani pentru a reabilita clădirea, care se afla într-un avansat grad de degradare. Pavilionul TBC este o clădire de patrimoniu încadrată în categoria B, fiind construită în jurul anului 1.800.

SJU Vaslui a fost modernizat în totalitate printr-un proiect cu finanțare europeană, prin POR 2007-2013. Proiectul a avut o valoare totală de 71.002.115 lei, din care 56.220.989 lei a fost finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene și a Guvernului României, iar 14.781.126 lei a reprezentat contribuția proprie a CJ Vaslui.

Din valoarea totală a proiectului, a fost furnizată aparatură medicală în valoare de 9.974.331 lei: computer tomograf, mamograf, două artroscoape şi un laparoscop pentru sălile de operaţii, cinci mese de operaţie etc.

 

 

 

 

 

 

 

Exit mobile version