Est News

Ședință de Dialog Social: Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la mediul fizic și comunicațional

Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui, a prezidat ședința Comisiei de Dialog Social. Tema dezbătută a fost „Asigurarea accesului neîngrădit al persoanelor cu dizabilități la mediul fizic, informațional și comunicațional, conform prevederilor Legii nr. 448/2006”.

Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap reprezintă actul normativ de bază care reglementează drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap în vederea integrării și incluziunii sociale. Prin accesibilitate, această lege impune autorităților publice și instituțiilor de drept public și privat obligația de a asigura accesul persoanelor cu dizabilități la mediul fizic, informațional și comunicațional.

„În cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social, s-au discutat măsurile necesare pentru implementarea și respectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 în județul Vaslui. Participanții au evidențiat importanța asigurării unui acces neîngrădit al persoanelor cu dizabilități la mediul fizic, informațional și comunicațional, în scopul facilitării participării lor active și depline în societate.

De asemenea, s-a subliniat că, anual, Guvernul României elaborează Planul de control al Serviciului de Inspecție Socială, care include o campanie tematică dedicată verificării respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește accesibilizarea mediului. Această campanie se concentrează pe elemente precum accesibilitatea fizică, informațională și comunicațională, inclusiv aspecte legate de parcare, rampă, acces în clădiri, adaptarea paginilor de internet, existența pictogramelor adecvate și interpretul autorizat al limbajului mimico-gestual.

Instituția Prefectului – Județul Vaslui reafirmă angajamentul său ferm în promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și sprijină implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea unei societăți accesibile și incluzive pentru toți cetățenii” , a transmis prefectul județului Vaslui .

 

Exit mobile version