Est News

Clubul Rotary – acțiune la Muzeul Județean Vaslui: „Drogurile – de la fascinație la dependență”

În data de 23.10.2023 Clubul Rotary Vaslui a organizat  la Muzeul județean Vaslui o prezentare în cadrul proiectului districtual „Drogurile – de la fascinație la dependență”, menită să disemineze în rândul tinerilor pericolele imense cu grave consecințe legate de consumul de droguri, întâlnirea cu elevii de la liceele din Vaslui . La această întâlnire au participat  180 de elevi  și profesori. Prezentarea a fost susținută de Prof. Dr. Cătălin Țone, expert antidrog și antidoping, autor al volumului intitulat „Marijuana, zborul spre iad”, și una dintre vocile cele mai competente în domeniu.

Tinerii au fost foarte interesați și impresionați de prezentarea făcută, de cazuistica cuprinsă atât în carte cât și în scurtele filme proiectate, s-au pus întrebări și s-au făcut comentarii și remarci foarte pertinente. La final s-au distribuit exemplare din cartea dlui. Cătalin Țone și materiale promoționale care să le amintească tinerilor despre imensele pericole la care se expun prin consumul de droguri.

„Dincolo de măsurile legale, judiciare și medicale pe care statul, prin instituțiile sale abilitate, le ia și de pârghiile punitive și de tratament pe care le uzitează, consider că, sunt la fel de importante aceste întâlniri cu tinerii, în care, atât exemplele pozitive ale celor care au reușit să renunțe la consum, cât și, din păcate, cele negative, uneori fatale, au un rol determinant în a convinge adolescenții să nu aleagă calea dependenței”.

Prevenirea, cunoașterea consecințelor teribile în toată amploarea lor și dialogul sincer sunt instrumente la fel de importante, pentru că, așa cum se poate vedea, post factum,  situațiile devin mult mai complicat de soluționat și, uneori, pot lua o turnură către un deznodământ tragic”, a declarat la finalul evenimentului Prof. Dr. Cătălin Țone, mulțumind în același timp organizației Rotary, cluburilor Rotary București Phoenix, Rotary Danubius Giurgiu și Districtului 2241 România și Republica Moldova.

Exit mobile version