Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, ascunse în compartimentul motor al unui autoturism condus de un cetățean bulgar, 2000 de țigarete cu timbru de acciză Republica Moldova.
În ziua de 26 octombrie a.c, în jurul orei 13.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, un cetățean bulgar, în vârstă de 56 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, sub capotă, în compartimentul motor al autoturismului, cantitatea de 2.000 ţigarete (100 pachete), cu timbru de acciză Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 1.500 de lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 de lei și reținerea autoturismului până la plata amenzii.