Echipajul ambulanței SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) a intervenit în localitatea Vulturești, comuna Vulturești pentru acordarea îngrijirilor medicale de urgență în cazul unei persoane lovită de un autoturism. Victima este o fată în vârstă de aproximativ 14.
La intervenție au participat și două autospeciale aparținând SAJ Vaslui, echipajele aflându-se în trecere pe DN 15D.
La sosirea echipajului SMURD a fost găsită o persoană de sex femeiesc care prezenta plăgi și traumatisme craniene. De asemenea, în cazul victimei se suspectează o ruptură de splină.
Victima în vârstă de 14 ani a primit îngrijirile medicale de urgență în ambulanța SMURD, ulterior fiind transportată direct la Spitalul de copii „Sfânta Maria” Iași.