de Dănuț CIOBANU
La data de 31 martie 2023, județul Vaslui avea proiecte finanțate din fonduri europene în valoare totală de 3.107.534.246 lei. În total, erau încheiate 197 de contracte: POIM – 43 de proiecte; POR – 85 de proiecte; POCU – 27 de proiecte; POC – 42 de proiecte; POCA – 14 proiecte. Unul din marile proiecte implementate la nivel local este programul de apă și canal, care se derulează în 47 de UAT-uri.
La nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, valoarea proiectelor finanțate din fonduri europene este următoarea: Suceava – 4,1 miliarde de lei; Botoșani – 1,9 miliarde de lei: Iași – 9 miliarde de lei; Neamț – 1,4 miliarde de lei; Bacău – 5,9 miliarde de lei, Vaslui – 3,1 miliarde de lei.
La nivel local, marele proiect de apă și canal din județul Vaslui este finanțat prin POIM 2014-2020 și cuprinde 47 de UAT-uri.
Valoarea totală a proiectului este de 274.380.918 euro, din care pentru sistemul de alimentare cu apă 151.885.451 euro, iar pentru sistemul de canalizare 122.495.467 euro. Proiectul de investiții se va realiza în două etape. Pentru prima etapă este alocată suma de 177,7 milioane de euro, iar pentru a doua etapă se vor aloca peste 95 milioane de euro.
În prima etapă de implementare a proiectului sunt vizate localitățile mai mici care țin de localitățile mari, iar în a doua etapă vor fi executate lucrările în localitățile mari. Proiectul va cuprinde 5 contracte de lucrări de proiectare și execuție, din care 3 contracte se vor derula în prima etapă și 2 contracte în etapa a doua.
Recent, șapte comune din județul Vaslui au semnat contractul de execuție a lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare. Este vorba despre comunele Ștefan cel Mare, Zăpodeni, Delești, Cozmești, Oșești, Pungești și Ivănești. Durata contractului este de 56 de luni, din care 20 de luni este durata efectivă de execuție, restul perioadei fiind de notificare a defectelor.
Printre lucrările prevăzute în proiectul de apă și canal se numără extinderea conductelor de aducțiune pe 379 kilometri; forarea unui număr de 35 de puțuri; construcția a 68 de stații de tratare/clorinare a apei potabile; construcția unui număr de 44 rezervoare de înmagazinare a apei; 12 rezervoare vor fi reabilitate; construcția a 125 stații de pompare a apei potabile și reabilitare a 6 stații existente; extinderea rețelei de distribuție a apei cu 616 kilometri; reabilitarea rețelei de distribuție pe o distanță de 46 kilometri.
Pe segmentul sistemului de canalizare, investițiile vizează extinderea rețelelor de canalizare pe o distanță de 347 kilometri; reabilitarea rețelei de canalizare pe 27,5 kilometri; reabilitarea conductei de refulare pe 2 kilometri; construirea unui număr de 172 stații de pompare apă uzată; reabilitarea a 5 stații de pompare apă uzată; construirea și extinderea unui număr de 6 stații de epurare apă uzată etc.