Est News

Beat la volanul unui tractor neînmatriculat! Bărbatul din Iana nu avea permis de conducere

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Iana, județul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.

La data de 3 noiembrie 2023, ora 19.38, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe un drum sătesc din localitatea Hălărești, comuna Iana, a depistat un vehicul agricol (tractor), neînmatriculat, condus de către un bărbat de 36 de ani, din localitatea Iana.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 6 noiembrie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ”punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

Exit mobile version