Est News

Reformarea sărăciei! Peste 12.000 de beneficiari din județul Vaslui trebuie să aplice pentru venitul minim de incluziune

de Dănuț CIOBANU 

Programul Național de Redresare și Reziliență inițiază reforme și în domeniul asistenței sociale. Este vorba despre venitul minim de incluziune, care are  scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile. De asemenea, se urmărește diminuarea sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari. În județul Vaslui, 12.634 de beneficiari sunt eligibili pentru noul venit de incluziune.

Venitul minim de incluziune (VMI) reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială.

Odată cu intrarea în vigoare a VMI, acordarea beneficiilor Venitul Minim Garantat (VMG) și Ajutor pentru susținerea familiei (ASF) se suspendă. Drept urmare, toți beneficiarii actuali de VMG și ASF trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 1 noiembrie și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de VMI.

De altfel, agențiile teritoriale organizează cu sprijinul prefecturilor, reuniuni oficiale cu toți protagoniștii implicați în implementarea aplicării Legii nr. 196/ 2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI).

Instituția prefectului din fiecare județ este gazda unor întâlniri de informare cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județ (primari și reprezentanți ai serviciului public de asistență socială).

„Aceste evenimente fac parte din planul de comunicare și instruire, destinat sprijinirii primăriilor care au un rol activ în implementarea VMI, activități organizate în fiecare județ în parte de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), în parteneriat cu Banca Mondială (BM)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Județul Vaslui înregistrează în primele nouă luni ale acestui an un minus de 443 beneficiari de venit minim garantat. Dacă în luna ianuarie 2023 erau în plată 7.329 beneficiari, în luna septembrie mai primeau ajutor social 6.886 de familii și persoane singure.

În luna septembrie, statul a achitat o sumă totală de 2 milioane de lei pentru asistații social, suma medie încasată fiind de 300 de lei.

În ceea ce privește ajutorul pentru susținerea familiei, în județul Vaslui sunt în plată 5.748 de beneficiari, care în luna septembrie 2023 au încasat drepturi curente în valoare de 1,1 milioane de lei.

 

 

 

 

Exit mobile version