Est News

Activitate suspendată la Casa de Pensii Vaslui! Salariații au transmis un memoriu prefectului Daniel Onofrei

de Dănuț CIOBANU 

Salariații Casei Județene de Pensii Vaslui continuă protestul și solicită alinierea salariilor la nivelul funcțiilor de stat – CNPP. Funcționarii au avertizat că, dacă vor fi ignorați de guvernanți, se va ajunge la grevă generală, iar plata pensiilor din luna decembrie va fi blocată. Astfel, noua lege a pensiilor și recalcularea pensiilor vor fi afectate. Salariații au transmis un memoriu prefectului județului Vaslui, prezentând pe larg problemele din sistem.

D-lui Prefect al Județului Vaslui, Daniel Onofrei

Stimate Domnule Prefect,

În considerarea calității dvs.  de reprezentant al Guvernului pe plan local și de conducător al serviciilor publice deconcentrate și ale celorlate organe ale administrației publice centrale din județ,  vă informăm pe această cale despre  acțiunile de protest declanșate de funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Casei Județene de Pensii Vaslui (inclusiv CLP Bârlad) și vă rugăm, totodată, să ne acordați sprijinul dvs.  în diseminarea  către Guvern și implicit Ministerul Muncii și Solidarității Sociale  a problemelor cu care ne confruntăm, a discriminării și umilințelor la care suntem supuși.

Funcționarii  Casei Județene de Pensii Vaslui s-au alăturat celorlați funcționari din casele de pensii și, începând cu data de joi, 16 noimebrie 2023 au declanșat proteste spontane, cu afectarea activității publicului.

Artfel, joi, 16 noiembrie 2023, vineri 17 noiembrie 2023 și luni 20 noiembrie 2023,  între orele 10-12, salariații Casei Județene de Pensii Vaslui și Casei Locale de Pensii Bârlad  au protestat  în fața instituției, alăturându-se colegilor din țară aflați în protest din 26 octombrie strigându-și nemulțumirea față de nivelul salarizarii care este  sub nivelul de remunerare a muncii salariatilor structurii centrale, din cadrul CNPP.

Avand în vedere ca munca salariaților din cadrul Caselor de Pensii este una complexă, care presupune un înalt grad de responsabilitate, un consum mare de efort, de resurse intelectuale și psihice, consideram că este nejustificat  ca nivelul salarizarii să fie sub nivelul de remunerare a muncii salariaților structurii centrale, din cadrul Casei Nationale de Pensii Publice; mai mult acest lucru este discriminatoriu deoarece în cadrul altor instituții sau autorități (ANAF, Consilii Județene, CNAS, etc) salarizarea personalului din structurile teritoriale se face prin asimilare cu cele de la nivel central.

La mai bine de trei săptămâni  de la declansarea primelor proteste de către funcționarii unor Case de Pensii și,  chiar dacă s-a ajuns ca aproape toate casele de pensii să fie incluse pe harta protestatarilor, observăm indiferența și nepasarea Ministerului Muncii, a  Casei Naționale de Pensii, a Guvernului Romaniei , a tuturor  decidenților politici în a se apleca asupra doleanțelor noastre și ne întrebăm: oare nu realizează că implementarea mult trambițatei noii legi a pensiilor nu se va putea face cu personal aflat la acest nivel rusinoș de salarizare, cu personal  frustrat, umilit și ignorat?  Oare nu merităm și noi un pic de atenție? Oare e cinstit și corect să te uiți doar într-o parte a ghișeului, la pensionari și să ignori cu desăvârșire pe cel de pe partea cealaltă?  Observam că structurile centrale ale altor institutii sau autoritati (Consiliul Concurentei, CNAS etc) au susținut formele de protest justificate ale salariatilor din subordine și ne întrebăm, pe bună dreptate, credem,  pe ce se bazează reprezentanții structurilor amintite – Guvern, MMSS, CNPP  –  când ne ignoră pentru că  nepasărea lor nu face decât a ne înverșuna și mai tare în continuarea protestelor, ba chiar în radicalizarea acestora.

Atât guvernanții cat și decidenții politici  se laudă cu rezolvarea problemelor pensionarilor din sistemul public de pensii  fără să-și pună problema că atât de mult laudata  lege trebuie implementată  de către funcționarii Caselor Teritoriale de Pensii, care  în prezent au cele mai mici salarii din institutiile deconcentrate.

Un specialist în pensii se formează în ani de zile, iar în contextul unei proaste salarizari aceștia vor pleca din sistem la instituțiile deconcentrate care au obținut drepturi salariale și care se confruntă cu deficit de personal. Ignorarea, în continuare, a acestor specialiști de la casele de pensii, va conduce la un blocaj total în sistemul de pensii și la imposibilitatea actualilor guvernanți de a se încadra în termenul de recalculare a drepturilor de pensie, cu care se tot laudă, fară să-și pună problema ca recalcularea nu se poate finaliza fără aportul funcționarilor definitivi de la Casele Teritoriale de Pensii.

Suntem dezamăgiți de faptul că protestele noastre nu sunt  mediatizate în spatiul  public așa cum  se întâmpla  la Casele de Sanatate, în condițiile în care și noi avem statutul de funcționari publici ca și ei. Nu credem că munca noastra este mai puțin importantă decât a lor, dimpotriva, responsabilitatea noastra e mult mai mare în contextul apariției unei noi legi a pensiilor, ca să nu mai vorbim de viitoarea recalculare a pensiilor, care trebuie finalizată cat mai repede. Deci, cu un  efort susținut din partea noastră, dar în schimb, se pare, cu nerecunoașterea muncii noastre.

Cu deosebită considerație,

Salariații Casei Județene de Pensii Vaslui

 

 

Exit mobile version