Est News

Condiții moderne de transport pentru medicii navetiști

Spitalul Județean de Urgență Vaslui a achiziționat un autocar de ultimă generație, având o capacitate de 55 de locuri.

Finanțarea a fost asigurată de la bugetul Consiliului Județean Vaslui, iar noul mijloc de transport îl va înlocui pe cel vechi, care avea o capacitate de 27 de locuri.

„Noul autocar va circula pe ruta Iași-Spitalul Județean de Urgență și retur. În prezent, unitatea spitalicească are 74 de medici care fac naveta zilnic de la Iași la Vaslui. La Spitalul Județean de Urgență Vaslui sunt în derulare și alte investiții de anvergură, care vor conduce la modernizarea întregii infrastructuri spitalicești. De asemenea, cea mai mare unitate medicală cu paturi din județ beneficiază de aparatură medicală performantă, iar conducerea spitalului beneficiază de sprijinul consiliului județean pentru a asigura servicii medicale de calitate întregii populații din județ”, a spus Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

 

Exit mobile version