Est News

Video!Un autocar cu 40 de persoane s-a răsturnat pe DE 581, în zona Costești! Sunt confirmate 15 victime

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al Județului Vaslui intervine cu șase autospeciale și echipaje specializate pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea persoanelor și acordarea primului ajutor eventualelor victime, în urma producerii unui accident rutier pe DE 581, în zona Costești. Din primele informații, în accident este implicat un autocar în  cafe se aflau 40 de persoane.  Autocarul s-a răsturnat. Începând cu ora 12:09 a fost instituit Planul Roșu.

Se intervine patru ambulanțe SMURD cu echipaje de prim ajutor, o ambulanță SMURD tip C1    (terapie intensivă mobilă), o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM), patru ambulanțe aparținând SAJ Vaslui, un Punct Medical Avansat (PMA), trei autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare/deblocare, o autospecială pentru descarcerare și două  autospeciale de intervenţie și comandă. Sunt confirmate trei victime.

În acest moment sunt confirmate 15 victime. Acestea primesc primul ajutor la fața locului. Se intervine cu 11 ambulanțe (EPA și 2 TIM) , 1 ATPVM, 1 PMA, 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) echipate cu module pentru descarcerare/deblocare, o autospecială pentru descarcerare grea, autospeciale pentru intervenție și comandă.

 

 

Exit mobile version