Est News

Arbaletă descoperită la intrarea în țară, în P.T.F. Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița  efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova care intenționa să introducă în țară o armă neletală, fără să dețină niciun document prevăzut de lege necesar transportului în cauză.

În data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 58 de ani, conducând un autoturism, înmatriculat în Marea Britanie.

Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, pe bancheta din spate a autoturismului, o arbaletă, pentru care bărbatul nu deținea documente de proveniență și de transport.

Colegii noștri l-au informat pe cetățean că arbaleta în cauză face parte din categoria armelor pentru deținerea și transportul căreia este necesară autorizarea prealabilă.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat arma fără să i se fi cerut vreo autorizație, motiv pentru care a fost convins că nu are nevoie de alte documente pentru deținere și transport.

Arbaleta a fost ridicată  în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.

 

Exit mobile version