Est News

Premieră absolută în CJ Vaslui! Repartizarea banilor către UAT-uri a fost aprobată în unanimitate

de Dănuț CIOBANU 

Consiliul Județean Vaslui a aprobat cu unanimitate de voturi repartizarea de fonduri pentru 22 de UAT-uri. Dacă în anii trecuți liberalii acuzau conducerea CJ-ului de alocarea incorectă a sumelor în teritoriu, de aceast dată nu s-a formulat niciun amendament. Prin hotărârea aprobată au primit fonduri atât comune cu edili social-demicrați, cât și mai multe comunități conduse de primari liberali.

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a votat în unanimitate repartizarea către 21 de UAT-uri a sumei de 1.976.000 lei din fondul aflat la dispoziție din impozitul pe venit încasat suplimentar în anul 2023 la bugetul de stat.

În cadrul dezbaterii a fost formulat un amendament prin care și comuna Pungești a primit suma de 56.000 de lei, bani care au fost alocați de Finanțele Publice înainte ședinței extraordinare a CJ-ului.

Suma reprezintă 6% din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat în anul curent și este repartizată pentru susținerea programelor de dezvoltare locală; susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală; cheltuieli de funcționare pe care UAT-urile nu le pot finanța din venituri proprii și din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

Propunerea de repartizare a sumei de 1.976,63 mii lei a avut la bază solicitările unităților administrativ-teritoriale primite pe tot parcursul anului 2023, din care rezultă nevoia urgentă de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii, dar și cofinanțarea proiectelor ce trebuie finalizate până la finele anului.

Printre cele 21 de UAT-uri care primesc sume de bani se numără BOGDĂNEȘTI 50 mii lei; CIOCANI 250 mii lei; COROIEȘTI 50 mii lei; DELENI 50 mii lei; DELEȘTI 50 mii lei; DUMEȘTI 50 mii lei; GRIVIȚA 50 mii lei; IBĂNEȘTI 300 mii lei; MUNTENII DE JOS 50 mii lei; OȘEȘTI 50 mii lei; PERIENI 50 mii lei; POGANA 50 mii lei; POIENEȘTI 150 mii lei; PUIEȘTI 200 mii lei; RAFAILA 50 mii lei; SOLEȘTI 76,63 mii lei; ȘTEFAN CEL MARE 150 mii lei; TĂCUTA 50 mii lei; TĂTĂRANI 50 mii lei; VOINEȘTI 150 mii lei; VUTCANI 50 mii lei.

Exit mobile version