Est News

Avocații lui Dumitru Buzatu au contestat decizia Tribunalului Vaslui

Avocații fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui au contestat decizia Tribunalului Vaslui, instanță care, marți, 19 decembrie 2023, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de Dumitru Buzatu. Avocații au la dispoziție 48 de ore pentru a contesta la Curtea de Apel Iași decizia judecătorilor Tribunalului Vaslui.

În decizia Tribunalului Vaslui se precizează: „În baza art. 348 raportat la art. 207 alin. 1,4 Cod procedură penală, verifică și constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul Buzatu Dumitru. Menține măsura arestului preventiv luat față de inculpatul Buzatu Dumitru, care urmează să fie verificată periodic în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. 6 Cod de procedură penală. Instanța verifică și constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată față de inculpatul Judele Radu. Menține obligațiile dispuse în sarcina inculpatului Judele Radu prin, așa cum au fost modificate de Curtea de Apel Iași. Menține măsura arestului la domiciliu luată față de inculpatul Judele Radu, care urmează să fie verificată periodic în termenul de 30 de zile. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Constată că inculpații Buzatu Dumitru și Judele Radu au fost asistați de avocați aleși. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia Tribunalului Vaslui.

 

 

Exit mobile version