Est News

Întâlnire de lucru la Spitalul Județean de Urgență Vaslui

Alături de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vaslui și cei ai Consiliului Județean Vaslui, prefectul Daniel Onofrei a organizat o întâlnire de lucru la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde s-au abordat aspecte importante pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale în județul nostru.

„Unul dintre punctele discutate a fost proiectul transfrontalier propus pentru implementare la această unitate medicală. El vizează dezvoltarea unui sistem eficient de neutralizare a deșeurilor ecologice, beneficiind de două tocătoare cu o capacitate de 350 de litri fiecare. Prin această inițiativă se contribuie la protejarea mediului înconjurător și la asigurarea unui cadru curat și sigur pentru pacienți și personalul medical.

În ceea ce privește gestionarea infecțiilor intraspitalicești, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui incidența acestora a fost de 2%. A fost prezentat un sistem activ de monitorizare a acestor infecții, cu un total de 410 cazuri raportate în 2023, 136 de infecții respiratorii, 293 digestive și restul de natură chirurgicală. Reprezentanții unității medicale au menționat că o parte dintre aceste infecții sunt importate de la alte unități spitalicești. Astfel de întâlniri vor fi organizate și pe viitor deoarece o colaborare strânsă între autorități și instituțiile implicate poate duce la menținerea standardelor ridicate în sectorul sănătății”, a transmis reprezentantul Guvernului în teritoriu , Daniel Onofrei.

 

Exit mobile version