LocalSocial

Acțiuni pentru combaterea evaziunii fiscale! Firme sancționate pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice

Zilele trecute, polițiștii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au desfășurat activități pentru combaterea faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.

În perioada 20 – 21 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au efectuat controale la agenții economici de pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de evaziune fiscală și a faptelor cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.

Cu ocazia activităților desfășurate, a fost constatată săvârșirea a 3 infracțiuni: două de evaziune fiscală, prevăzute de Legea 241 din 2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și una prevăzută de Legea 84/1998 privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați peste 70 de agenți, fiind aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 110.000 de lei.

Dintre acestea, 20 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 7 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 5 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, 22 de sancțiuni prevăzute și sancționate de O.G. 99 din 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și 6 sancțiuni pentru abateri prevăzute şi sancţionate de Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult.

Totodată, au fost confiscați peste 3.000 de lei și indisponibilizate bunuri în valoare de peste 690 de lei, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button