Est News

Reținut de procurorii DNA! Daniel Buzamăt, directorul de la Drumuri și Poduri Bârlad, prins cu mita în frigider

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 25 ianuarie 2024, a inculpaților:
BUZAMĂT DANIEL, director al Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri (S.L.D.P.) REISER SA Bârlad, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată,
Om de afaceri, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 01.03.2022 – 12.05.2022, inculpatul Buzamăt Daniel, în calitatea menționată mai sus, în mod indirect cât și direct, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar (martor în cauză), de la omul de afaceri cercetat în prezenta cauză, suma totală de 100.000 lei (două tranșe a câte 50.000 lei), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Concret, inculpatul ar fi primit suma de bani menționată mai sus în contextul încheierii între S.L.D.P. REISER SA Bârlad și societatea celuilalt inculpat, a două contracte de prestări servicii, ce vizau asfaltarea unei suprafețe de 1.600 mp de teren, ce aparținea acestuia din urmă. În realitate, ar fi fost asfaltată o suprafață de 4.725 mp fiind folosită o cantitate de 454 tone asfalt față de 218 tone asfalt, menționată în documentele contabile ale celor două societăți.
De precizat este faptul că cele două sume de bani (a câte 50.000 lei fiecare), la sugestia inculpatului Buzamăt Daniel, ar fi fost depuse una într-un frigider aflat din biroul său iar cealaltă în autoturismul personal.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 26 ianuarie 2024, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Exit mobile version