Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, au derulat activități cu caracter educativ-preventiv, la Liceul cu Program Sportiv Vaslui.
Polițiștii specializați în prevenirea criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au desfășurat activități informativ-preventive, la Liceul cu Program Sportiv Vaslui, pentru informarea și conștientizarea elevilor din anii terminali, cu privire la conștientizarea și limitarea consecințelor conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influența alcoolului și/sau substanțelor psihoactive, ori fără a deține permis de conducere.
Totodată, au fost oferite informații utile despre consecințele și riscurile asociate traficului și consumului de substanțe interzise, efectele negative pe care drogurile le au asupra organismului, asupra dezvoltării lor, dar și asupra viitorului lor, cu accent pe riscul implicării, în calitate de victimă sau autor, în diferite infracțiuni.
Tinerii au putut afla prevederile legislative ce reglementează substanțele interzise și instituțiile cărora le putem solicita sprijin în vederea acordării serviciilor de consiliere și asistență pentru persoanele consumatoare de droguri.
De asemenea, aceștia au fost încurajați să comunice deschis cu adulții de încredere, să evite anturajul negativ și să facă alegerile corecte.
Activitățile de prevenire și informare cu privire la riscurile asociate conducerii vehiculelor pe drumurile publice sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive, precum și traficului și consumului de droguri, vor fi continuate în perioada următoare, atât la unitățile de învățământ din mediul rural cât și la cele din mediul urban.