Est News

Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia, la controlul de frontieră, s-a descoperit un permis de conducere fals. Bărbatul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 09.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 21 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanei, ocazie cu care, asupra  bărbatului a fost descoperit ascuns, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele și fotografia acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, s-a constatat că bărbatul nu figurează, în bazele de date, ca fiind posesor de permis de conducere.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră cu ajutorul unui conațional, cunoscut prin intermediul unei rețele de socializare, contra unei sume de bani.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Exit mobile version