Est News

Sindicatul Liber și Independent Transurb Vaslui anunță că va organiza o nouă serie de proteste

Sindicatul Liber și Independent din cadrul SC Transurb Vaslui va declanșa din această săptămână o serie de proteste. Nemulțumirile angajaților se referă la promisiunile neîndeplinite de către conducerea operatorului local de transport public.

„În urma evenimentelor din ultimele zile din cadrul societății și a promisiunilor neîndeplinite de către conducerea S.C. Transurb S.A. Vaslui, Sindicatul Liber și Independent anunță că, începând de luni, va organiza o nouă serie de proteste”, anunță sindicaliștii.

SC Transurb Vaslui a terminat anul 2022 cu o pierdere care se ridică la suma de 315.000 de lei. Anul trecut, pe primele 11 luni s-a înregistrat un profit de aproximativ 200.000 de lei. În acest mod, doar o parte din pierderea societății poate fi acoperită.

Reprezentanții Transurb Vaslui au precizat că, din această cauză, nu mai pot fi acordate tichete de masă angajaților.

„Faptul că sunt pierderi nu mai pot fi date tichete de masă. Salariile sunt mici și aceste tichete de masă erau importante pentru salariați”, au precizat reprezentanții Transurb Vaslui.

Începând cu data de 1 august 2023, pe străzile municipiului Vaslui circulă noile troleibuze achiziționate printr-un proiect european. Transurb Vaslui a primit în administrare zece troleibuze pentru transportul public de călători. Cele zece troleibuze Solaris Trollino au fost achiziţionate şi recepţionate de către municipiul Vaslui și sunt destinate transportului de persoane pe raza municipiului reședință de județ.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

Exit mobile version