Est News

Incendiu la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui! Focul a izbucnit în camera serverelor

Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu patru autospeciale și echipaje specializate,  pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la  Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în camera serverelor și exista pericol de propagare la întregul nivel. După efectuarea recunoașterii, s-a acționat cu trei linii de intervenție pentru izolarea și lichidarea incendiului. Nu au fost găsite persoane rănite sau intoxicate cu fum ori alte gaze toxice.

Întrucât clădirea instituției este lipită de un bloc turn, echipe de salvatori au mers din ușă în ușă pentru a verifica starea locatarilor, însă nu s-a impus evacuarea cetățenilor. Concomitent cu operațiunile de stingere au fost amplasate mai multe exhaustoare pentru evacuarea fumului extrem de dens care inundase clădirea.

În acest moment, incendiul este lichidat, dar se continuă evacuarea fumului și a gazelor fierbinți. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit produs la un UPS de mare capacitate.

 

Exit mobile version