Est News

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui: Verificări inopinate la operatorii economici

Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, în perioada 28.12.2023 – 04.02.2024, inspectoratele pentru situații de urgență județene și București-Ilfov au desfășurat acțiuni de control inopinat la 1.821 operatori economici din categoriile comerț, turism și alimentație publică. 

Pe timpul verificărilor, personalul specializat a constatat *8.562* neconformități pe linia securității la incendiu sancționate cu *5.555 de avertismente* și *2.296 de amenzi,* în cuantum de *28.780.206 lei.* De asemenea, controalele desfășurate au relevat faptul că *674* dintre obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.

Totodată, misiunile derulate de colegii noștri au vizat și obiectivele cu aglomerări de persoane, iar scopul principal urmărit a fost verificarea respectării numărului maxim de utilizatori, a accesibilității căilor de evacuare, respectiv a echipării construcțiilor de instalații de protecție împotriva incendiilor.

În urma acțiunilor de control derulate în perioada de referință, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, *la 62 dintre obiectivele* verificate, respectiv *municipiul București (4), AG (2), AR (4), BC (5), BT (1), BV (4), BZ (3), CJ (9), CT (1), CV (1), DJ (1), GJ (1), GR (3), HD (1), HR (2), IS (4), NT (2), PH (1), SJ (2), SV (8) și VL (3), a fost dispusă măsura complementară de oprire a funcționării*_ și au fost aplicate amenzi între 30.000 lei și 100.000 lei. La majoritatea obiectivelor controlate, măsura complementară de oprire a funcționării a fost dispusă în contextul identificării mai multor nereguli de ordin tehnic, principala deficiență fiind _neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă._

Întrucât securitatea celor care aleg să își petreacă timpul liber în astfel de locații este primordială, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare și vor viza inclusiv obiective existente în municipii, orașe și comune din țară.

Caracterul permanent al activității de apărare împotriva incendiilor, stabilit de lege, poate fi asigurat doar prin implicarea reprezentanților obiectivelor existente la nivel național în respectarea în fiecare moment a măsurilor de siguranță, inclusiv a celor care vizează numărul maxim de utilizatori prevăzuți de lege.

Nu ne dorim sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare dintre noi.

Solicităm tuturor administratorilor obiectivelor din categoria turism, cluburi, baruri să inițieze demersurilor necesare pentru intrarea în legalitate în ceea ce privește procesul de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu, sens în care instituția noastră manifestă întreaga deschidere și disponibilitate pentru acordarea sprijinului necesar.

Reamintim faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2024, inspectoratele județene _*primesc și analizează documentațiile de avizare/autorizare privind securitatea la incendiu/protecție civilă, depuse în format electronic, pdf. sau word,*_ cu semnătură electronică a beneficiarilor sau a proiectanților/verificatorilor/ experților tehnici atestați .

 

Exit mobile version